Am lansat acest blog pentru cei care tânjesc de dorul bunicilor și salivează când își amintesc ce bune erau mâncărurile gătite de mâna lor.
Rețetele sunt 100% autentice, adică fidele trecutului.
M-am născut în Moldova, nu știu dacă toată bunicile din întreaga Românie găteau aceste rețete exact la fel.
Mă gândesc că unele sunt regionale, locale, sau poate chiar familiare. N-aș putea să zic că toți românii din toate regiunile făceau Baba Neagră, de exemplu.
Știu totuși că mulți români încă mai gătesc rețete de odinioară chiar dacă în mod diferit.
Toate paginile acestui blog stârnesc nostalgie și admirație față de vremuri de mult apuse.
Mâncarea gătită la cazan, ceaunul de tuci, oale din lut, și la cuptorul cu lemne era cea mai bună din întreaga istorie.
N-am dreptate?
Timpurile s-au schimbat, acum avem multe (prea multe chiar) alternative. Acum avem roboți de bucătărie, gătim în oale minune, tigăi de teflon și la cuptorul pe gaz (sau electric).
Sincer, eu încă gătesc în oale de lut, ceaune și la cuptorul cu lemne, dar asta numai când merg în vizită la părinții mei iubiți care împlinesc 83 de ani în curând.
Rețetele originale (după caz, semnalate corect) sunt publicate în Rețetele Bunicii Învățate de la Mama - Carte de Bucate Tradiționale Românești Transmise din Generație în Generație - Obiceiuri de Odinioară.
Această carte se adresează generațiilor de azi și de mâine, indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum. Orice român ar trebui să o aibă în casă.
Dacă nu știi cine sunt, și vrei să afli, apasă aici.
Am și alte blog-uri de rețete pe care te invit să le vizitezi. Pe primul trebuie să-l știi. Sunt sigură că l-ai vizitat cel puțin o dată și te-ai inspirat la rețetele mele delicioase.

Am în plan să o ofer GRATIS multora dintre citirii mei prin intermediul unor concursuri.
Dacă vrei afli secunda-n care iese pe piață, te invit să mă urmărești pe bloguri (22 cred), platforme de socializare (6), Amazon, dar mai ales, să te înscrii la scrisoarea ocazională pe reteteindraznete.blogspot.ro.
Dacă vrei afli secunda-n care iese pe piață, te invit să mă urmărești pe bloguri (22 cred), platforme de socializare (6), Amazon, dar mai ales, să te înscrii la scrisoarea ocazională pe reteteindraznete.blogspot.ro.
Dacă nu știi cine sunt, și vrei să afli, apasă aici.
Am și alte blog-uri de rețete pe care te invit să le vizitezi. Pe primul trebuie să-l știi. Sunt sigură că l-ai vizitat cel puțin o dată și te-ai inspirat la rețetele mele delicioase.
- Rețete Îndrăznețe - https://reteteindraznete.blogspot.com
- Rețetele Bunicii - http://retetestravechi.blogspot.com
- Rețetele Bunicii fără ingrediente de frupt - https://bucatevegane.blogspot.com
- Rețetele Bunicii în Versiuni Moderne - https://retetedecristinag.blogspot.com
- Aperitive Calde & Reci - https://aperitivesimple.blogspot.com
- Rețete Super Rapide (sub 30 min) - https://retetesub30deminute.blogspot.com
- Rețete Pentru Trup & Suflet - https://retetetrupsisuflet.blogspot.com
- Recipes for Body & Soul - https://comfortfood4you.blogspot.com
Copyright
- Deși aceste rețete nu sunt inventate de mine, sunt rețete gătite de mama și bunica așa cum se făcea odată. Unele sunt locale, poate chiar familiare. Nu știu. Ești liber să le împarți, dacă dorești, pe blog-urile tale, însă trebuie să incluzi numele meu, sursa și linkurile directe către paginile de unde le-ai luat.
- Nu ești liber să ți asumi niciuna dintre rețete.
- Unele dintre fotografiile de pe blog sunt doar cu scop informativ și sunt luate de pe Pixabay. De regulă menționez asta sub fotografie. Exemplu mai jos. Majoritatea fotografiilor sunt ale mele.
Fotografie de pe Pixabay |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu